Care dreptate dom’le? Crezi ca aia stiu ce se intampla aici? Crezi ca ii doare undeva de noi? Pe dracu! Rahat cu garnitura optimista. Atat.
Traim si “sapam” tunele ca niste cartite neobosite. Din cand in cand mai iesim la suprafata, doar sa vedem pe unde am ajuns, cat de departe. Cat de atenti suntem sa nu deraiem si cateodata intram in panica, iar intunericul a pus stapanire si pe mintea noastra. Nu, nu asa. Lumina exista pretutindeni, doar ca noi avem jaluzele. Prea multa lumina strica. Mintea dicteaza, ochiul executa. Ce bine ca nu e invers. Dar totusi…
Cica ne plangem de mila. Oare unde am auzit asta? Ah da… era unu care incerca sa ne “arunce in aer” si sa ne lase sa cadem care pe unde putem. Cum “sa ne arunce in aer”, ai inebunit? Uite asa… pur si simplu. Sa nu mai avem perna sub fund si cuvinte pe post de cuier, sa ne agatam mintea de ele, nici luminite colorate sa ne proptim privirea si sa ne pierdem pentru un timp acolo.
No escape! Asta e ideea.
Noa, ce facem acum?
Nu ma intreba. Raspunde tu, pentru tine, nu pentru mine. Acum, peste un minut, peste o ora, maine...
