Respir cu jumatate de gura
Si scriu cu jumatate de mana.
Afara, lumina inca lupta pentru jumatatea ei.
Inauntru, singuratea isi scoate jumatatea pe pervaz.
Aud fosnetul unui zambet sters
si pasii care tremura deasupra mea, departe.
In noaptea care atarna-n cui de ziua,
toate-s jumatati
si toti, intregi,
ca-n moarte.
duminică, 26 decembrie 2010
luni, 20 decembrie 2010
duminică, 21 noiembrie 2010
Hai sa tropaim in soapta si hai sa radem de data asta!
Ma intrebam azi, asa intr-o doara, cat de daunatoare sanatatii este lipsa unui ras sanatos, din cand in cand. Ma gandeam daca nu cumva suntem din ce in ce mai sobrii, cu fetele inghetate intr-o seriozitate canceroasa. Intreaga vitalitate a sufletului este intr-un real pericol, iar salvarea pare departe.
Cristina simte ca ar fi renascut bucuria vietii in ea…
Mama spune cu un zambet victorios, ca de copil venit de pe terenul de joaca, “m-am spovediiit…” si parca a uitat sa incheie cu un… trala la.
Eu nu spun nimic.
Gandind fiecare pas si cantarind fiecare vorba, avem impresia ca in felul acesta devenim mai buni sau cel putin nu ne facem de rusine. Frica de a fi mici, ignorati, singuri… aceastea sunt horrorshow-urile vietilor noastre.
De fiecare data cand autoritatea contravine conceptiilor noastre, ne transformam instantaneu in adevarati supermeni ai unui sistem bolnav. Parca toti detinem solutia salvatoare sub limba (ca pe o fiola cu otrava) si o scuipam spre fiecare nenorocit care nu poate sa inteleaga.
Ne trezim in fiecare dimineata fragmentati, atarnati si tot timpul in cautarea zilei de maine. Ca niste carpe de sters prezentul de praful zilei de ieri… doar atat.
Fantasmam, visam, planuim, vedem totul cum ar trebui sa fie si niciodata cum este.
“Prea pesimist, dom’le, mult prea pesimist”… mai aud cateodata vocea apocaliptico-dojenitoare a celor ce au ratacit candva pe aici.
Hai sa tropaim in soapta... hai sa radem de data asta... si hai sa privim fara sa masuram, sa comparam sau sa etichetam. Hai sa facem ASTAZI altfel.
Cristina simte ca ar fi renascut bucuria vietii in ea…
Mama spune cu un zambet victorios, ca de copil venit de pe terenul de joaca, “m-am spovediiit…” si parca a uitat sa incheie cu un… trala la.
Eu nu spun nimic.
Gandind fiecare pas si cantarind fiecare vorba, avem impresia ca in felul acesta devenim mai buni sau cel putin nu ne facem de rusine. Frica de a fi mici, ignorati, singuri… aceastea sunt horrorshow-urile vietilor noastre.
De fiecare data cand autoritatea contravine conceptiilor noastre, ne transformam instantaneu in adevarati supermeni ai unui sistem bolnav. Parca toti detinem solutia salvatoare sub limba (ca pe o fiola cu otrava) si o scuipam spre fiecare nenorocit care nu poate sa inteleaga.
Ne trezim in fiecare dimineata fragmentati, atarnati si tot timpul in cautarea zilei de maine. Ca niste carpe de sters prezentul de praful zilei de ieri… doar atat.
Fantasmam, visam, planuim, vedem totul cum ar trebui sa fie si niciodata cum este.
“Prea pesimist, dom’le, mult prea pesimist”… mai aud cateodata vocea apocaliptico-dojenitoare a celor ce au ratacit candva pe aici.
Hai sa tropaim in soapta... hai sa radem de data asta... si hai sa privim fara sa masuram, sa comparam sau sa etichetam. Hai sa facem ASTAZI altfel.
duminică, 31 octombrie 2010
Shhh... just listen
Cat de superficial este sunetul fara culoare si cat de revitalizanta este o zi cu tine. Acoperim cu frunze imbatranite amintirea stearpa, cu toate jucariile si parfumul ei. Deschide-te... paseste... asculta...
vineri, 8 octombrie 2010
Si inca nu am inceput
Azi nu se mai rasfoieste, asadar azi am scrolluit cateva pagini, adica cateava www-uri in cautare de ceva care sa imi capteze atentia, sa ma zdruncine nitel. Politica, vorbe goale, bote, criza, fmi, frauda, iri, gigi, viol, scumpiri, fumuri etc. Ce dracu e rahatul asta?
Am uitat cum a fost anul trecut pe vremea asta si oricum este irelevant, dar gandesc, imi amintesc, compar, cantaresc cuvinte dizolvate ieri… ieri… ieri… si astazi… maine va fi tot acum.
Ne oprim inainte sa pornim. Suntem intr-o continua competitie cu lumea si cu noi insine, iar lumea este in competitie cu noi si noi intre noi si voi intre voi si… oi intre noi… voi.
Ratacim gandind si murim traind. Ploaia nu a fost niciodata in conflict cu pamantul, doar cu ignoranta omului. Asta doar asa, ca fapt divers.
Ucidem in cautarea nemuririi. Urmarim umbre si ne cacam pe noi de frica cand ele ne urmaresc pe noi. Ne place la nebunie acest joc. Viata pentru noi este echlibristica iar eu as vrea sa fiu cel care face firul sa plesneasca sub talpile noastre.
Nu inchideti ochii.
Trebuie sa vedem tot.
Am uitat cum a fost anul trecut pe vremea asta si oricum este irelevant, dar gandesc, imi amintesc, compar, cantaresc cuvinte dizolvate ieri… ieri… ieri… si astazi… maine va fi tot acum.
Ne oprim inainte sa pornim. Suntem intr-o continua competitie cu lumea si cu noi insine, iar lumea este in competitie cu noi si noi intre noi si voi intre voi si… oi intre noi… voi.
Ratacim gandind si murim traind. Ploaia nu a fost niciodata in conflict cu pamantul, doar cu ignoranta omului. Asta doar asa, ca fapt divers.
Ucidem in cautarea nemuririi. Urmarim umbre si ne cacam pe noi de frica cand ele ne urmaresc pe noi. Ne place la nebunie acest joc. Viata pentru noi este echlibristica iar eu as vrea sa fiu cel care face firul sa plesneasca sub talpile noastre.
Nu inchideti ochii.
Trebuie sa vedem tot.
marți, 6 iulie 2010
duminică, 4 iulie 2010
Trei lucruri bune... si un primar de Bucuresti
Un amic m-a abordat, saptamana trecuta, pentru a-mi spune cat de tare l-a amuzat intrebarea mea retorica “Dar chiar nimeni?”, din textul "In sala cu 299 de scaune libere". Oricat de placut surprins am fost atunci de remarca lui, astazi amicul meu nu se va mai amuza atat de copios… din pacate. Se vede treaba ca a mers vorba'n sat si a mai auzit cineva de cinematograful Arta.
FUTU-VA MUMA-N CUR... A VENIT FILMU'N SAT, BA!!
ORA 14.20
Cu elan si impins de lene am decis sa recidivez la cinema Arta unde a rulat pelicula “Caravana cinematografica”, o comedie neagra romaneasca despre propaganda comunista si taranul roman (cu umorul lui specific si inconfundabil), care tot ce vroia era sa fie lasat in pace. Satenii stiau oricum regulile si principiile partidului si urau din rarunchi sa vada pe cineva venind sa perturbe armonia din lumea lor mica. Rand pe rand isi fac aparitia in film tot felul de personaje carora este imposibil sa nu le gasesti un loc bine stabilit in societatea noastra de astazi. Asa o fi fost… n-am trait vremurile alea sa vad, dar bag sama, nu e mare diferenta in ziua de azi. Oricum, din film se desprind doua idei foarte clare:
1. Exista doua categorii de oameni: cei care SUNT de partea partidului si cei care VOR FI de partea partidului.
2. Daca tovarasu' Tavi vrea... apoi n-are rost sa iti feresti curu'.
Dar nu ti-am spus marea minune si stiu ca esti curios. De aceasta data, in sala de asteptare a cinematografului mai era un batranel simpatic, gen Mos Craciun doar cu barba si parul albe, dar fara costum si reni. Omul a fost foarte bucuros si mi-a multumit pentru ca am venit, altfel nu rula filmul doar pentru el. I-am raspuns: Imi pare bine ca sunt pe cale sa fac astazi trei lucruri bune: 1: Am facut un om bucuros (Ma simt atat de bine cand fac pe cineva sa zambeasca astfel), 2: Vizionez un film bun la cinematograf, intr-o companie cat se poate de selecta, si 3: Dupa film merg la terenurile de tenis sa vad finala turneului Arad Challanger.
UN COMUNIST ADEVARAT NU RENUNTA NICIODATA
In sala de cinema il auzeam pe batranel cum intrase in actiunea filmului si conversa cu personajele. Se tot lua de cei doi oameni ai partidului care venisera sa propovaduiasca comunismul intr-un sat uitat de lume... dar nu si de "Regiune". Il tot facea “mula’ si “dobitoc” pe tovarasu’ Tavi care era un tip foarte timid si complexat cand venea vorba de femei, dar un devotat om al partidului. Tovarasul, exasperat de atitudinea delasatoare a satenilor a decis sa plece cat mai repede din acel sat cu tot cu filmul, caravana si soferul ei. Dar pentru ca era mult prea prea sec sa se termine asa filmul, a venit viitura si a luat unicul pod care despartea satul de restul lumii. Iar ca sa fie totul complet, a aparut bibliotecara satului in peisaj, o tanara absolventa a institutului pedagogic de la Blaj care a dat viata de oras pe cea de la sat. De aici se schimba toata treaba. De cum a vazut-o pe tanti Corina, nenea Tavi a cam uitat scopul pentru care a batut tot acest drum si a decis sa nu-si mai bata capul cautand o cale de iesire din sat... cel putin pentru o perioada. Fa rost de film! Vor fi exact 100 de minute pe care 100% nu le vei regreta.
FINALA FRANCEZA LA ARAD
ORA 17
La terenurile de tenis am vazut un meci frumos intre doi francezi, David Guez (28 de ani, favoritul numarul 1) si surpriza placuta a turneului, Benoit Paire (21 de ani). Guez si-a adjudecat cupa in trei seturi 6-3, 1-6, 6-3. E foarte placut sa vezi astfel de evenimente sportive in Arad.
Benoit Paire (S) si David Guez (D)
Din pacate, faza zilei la terenurile de tenis, nu a fost legata de vre-un schimb de mingi spectaculos sau de vreo lovitura frumoasa, ci de gafa de la decernarea premiilor, unde Gheorghe Falca a fost prezentat, de organizatori "primarul municipiului Bucuresti".
Si uite asa indiferent de natura evenimentului, tot Falca a iesit in evidenta. Ca sa vezi...
FUTU-VA MUMA-N CUR... A VENIT FILMU'N SAT, BA!!
ORA 14.20
Cu elan si impins de lene am decis sa recidivez la cinema Arta unde a rulat pelicula “Caravana cinematografica”, o comedie neagra romaneasca despre propaganda comunista si taranul roman (cu umorul lui specific si inconfundabil), care tot ce vroia era sa fie lasat in pace. Satenii stiau oricum regulile si principiile partidului si urau din rarunchi sa vada pe cineva venind sa perturbe armonia din lumea lor mica. Rand pe rand isi fac aparitia in film tot felul de personaje carora este imposibil sa nu le gasesti un loc bine stabilit in societatea noastra de astazi. Asa o fi fost… n-am trait vremurile alea sa vad, dar bag sama, nu e mare diferenta in ziua de azi. Oricum, din film se desprind doua idei foarte clare:
1. Exista doua categorii de oameni: cei care SUNT de partea partidului si cei care VOR FI de partea partidului.
2. Daca tovarasu' Tavi vrea... apoi n-are rost sa iti feresti curu'.
Dar nu ti-am spus marea minune si stiu ca esti curios. De aceasta data, in sala de asteptare a cinematografului mai era un batranel simpatic, gen Mos Craciun doar cu barba si parul albe, dar fara costum si reni. Omul a fost foarte bucuros si mi-a multumit pentru ca am venit, altfel nu rula filmul doar pentru el. I-am raspuns: Imi pare bine ca sunt pe cale sa fac astazi trei lucruri bune: 1: Am facut un om bucuros (Ma simt atat de bine cand fac pe cineva sa zambeasca astfel), 2: Vizionez un film bun la cinematograf, intr-o companie cat se poate de selecta, si 3: Dupa film merg la terenurile de tenis sa vad finala turneului Arad Challanger.
UN COMUNIST ADEVARAT NU RENUNTA NICIODATA
In sala de cinema il auzeam pe batranel cum intrase in actiunea filmului si conversa cu personajele. Se tot lua de cei doi oameni ai partidului care venisera sa propovaduiasca comunismul intr-un sat uitat de lume... dar nu si de "Regiune". Il tot facea “mula’ si “dobitoc” pe tovarasu’ Tavi care era un tip foarte timid si complexat cand venea vorba de femei, dar un devotat om al partidului. Tovarasul, exasperat de atitudinea delasatoare a satenilor a decis sa plece cat mai repede din acel sat cu tot cu filmul, caravana si soferul ei. Dar pentru ca era mult prea prea sec sa se termine asa filmul, a venit viitura si a luat unicul pod care despartea satul de restul lumii. Iar ca sa fie totul complet, a aparut bibliotecara satului in peisaj, o tanara absolventa a institutului pedagogic de la Blaj care a dat viata de oras pe cea de la sat. De aici se schimba toata treaba. De cum a vazut-o pe tanti Corina, nenea Tavi a cam uitat scopul pentru care a batut tot acest drum si a decis sa nu-si mai bata capul cautand o cale de iesire din sat... cel putin pentru o perioada. Fa rost de film! Vor fi exact 100 de minute pe care 100% nu le vei regreta.
FINALA FRANCEZA LA ARAD
ORA 17
La terenurile de tenis am vazut un meci frumos intre doi francezi, David Guez (28 de ani, favoritul numarul 1) si surpriza placuta a turneului, Benoit Paire (21 de ani). Guez si-a adjudecat cupa in trei seturi 6-3, 1-6, 6-3. E foarte placut sa vezi astfel de evenimente sportive in Arad.
Benoit Paire (S) si David Guez (D)
Din pacate, faza zilei la terenurile de tenis, nu a fost legata de vre-un schimb de mingi spectaculos sau de vreo lovitura frumoasa, ci de gafa de la decernarea premiilor, unde Gheorghe Falca a fost prezentat, de organizatori "primarul municipiului Bucuresti".
Si uite asa indiferent de natura evenimentului, tot Falca a iesit in evidenta. Ca sa vezi...
duminică, 21 martie 2010
In sala cu 299 de scaune libere
Dar chiar nimeni? Impreuna cu aceasta intrebare am intrat sambata, 20 martie 2010, in sala cinematografului Arta din Arad. Da, filmul documentar "Capitalism: A Love Story" a rulat la fel ca si pentru 300 de oameni.
Dar sa incep cu inceputul. Nu am mai calcat pragul unui cinematograf din Arad de cel putin un an. Ca argumente as putea enumera: lipsa de timp, comoditatea si dezinteresul crescand de socializare. Dupa o zi de munca nu prea imi mai vine sa merg in oras. Este mai mult usor sa iau filme de pe net si sa le vizionez din confortul fotoliului. Sunt convins ca multi oameni ar fi de acord cu mine, desi aceasta directie este fundamental grestita.
Dupa lacomie, lenea este pacatul cel mai raspandit de pe fata Pamantului. Multumita Internetului si evolutie tehnologiei, totul tinde sa reduca omul la un manechin pus in vitrina, caruia lumea de afara ii devine tot mai indescifrabila, inaccesibila si tot mai dezgustatoare. Educatia maselor este facuta sub diferite amenintari si conditionari de catre dictatorii deghizati in profeti ai dreptatii.
Oamenii mor zilnic din milioane de cauze dar tot nu exista suficienta hrana pentru toti cei ramasi… si nu suntem decat la inceputurile Marii Infometari. Aici este paradoxul. Tocmai succesele pe plan medical a milioanelor de carcetatori din toata lumea care cauta si gasesc tratamente pentru a eradica toate maladiile, ne duc cu pasi mari spre suprapopulare si astfel spre neasjunsuri si nevoia de a cauta substitute cat mai iefitne si accesibile pentru toate nevoile omului. Oricat de greu ne este sa credem, Pamantul are si el un numar limitat de locuri, iar natura are si ea o limita de suportabilitate. De cativa ani, putem observa cam de ce este instare natura daca o ignori cu desavarsire.
Pe de alta parte, dreptul la viata a inceput sa afecteze insasi calitatea vietii si a hranei. Calitatea mancarii viitorului nu va fi cu mult inferioara lăturilor pentru porci. Cantitate, NU calitate. De exemplu, tinem milioane de criminali in inchisori, timp de zeci de ani, si ii hranim din munca noastra, iar alte milioane de copii din lumea intreaga mor de foame pentru ca nu isi permit o bucata de paine. Si atunci te intrebi… unde e dreptul la viata? Are un criminal dreptul la hrana in detrimentul unui copil nascut fara voia lui intr-o zona a globului unde domneste saracia? Oricat de ciudat suna, nu cred ca vreti sa ajungem sa ne omoram pentru o bucata de paine, in timp ce 10 oameni de pe Terra se intrec in investitii in scuturi anti-racheta si alte masuri de siguranta nationala. Pina la urma, ramane sa jucam in acesasta mega productie cinematografica, pina cineva se va desmeticii si va pune in scena o productie cu un buget mic, dar care sa ne spuna ceea ce avem nevoie sa auzim, nu ceea ce vor ei.
Poate va intrebati ce legatura are prezenta mea solitara in acel cinematograful cu dreptul la viata. Inainte sa va intrebati… ganditi-va pentru cateva minute la acei copii nevinovati din Afganistan care sunt nevoiti sa traiasca ora de ora sub teroarea unui razboi pornit, promovat si intretinut de cel mai democratic sistem din lume. Ganditi-va ce n-ar da acei copii sa petreaca doua ore din viata lor intr-un astfel de loc ferit de teama urmatorului raid aerian…
Eu am platit 7 lei pentru acele doua ore, alti oameni si-ar da o mana pentru mai putin.
joi, 18 martie 2010
Terra Mall - Cumperi si te lasi cumparat
"O, Minunata Lume Noua, care cuprinde atatea fapturi alese"
Aldous Huxley
Sunteti o masa gelatinoasa si o sa muriti. Cu bani sau fara, de succes sau niste ratati, frumosi sau urati, talentati sau nu, TOTI faceti parte din aceasi turma. Sunteti doar jucariile preferate (pentru o scurta perioada) ale timpului. Nimic mai mult.
Ne futem in draci, de parca maine vine apocalipsa, bagam in noi mancare second hand (ca n-avem timp de gatit si rahaturi din astea), ne prezentam drepti in fata sefului si ne intoarcem in leaganul cu patru pereti viu colorati.
Viata ca un imprumut rambursabil
Comentam si analizam parerile si spusele unor dobitoci care apar la tv, de parca suntem toti frati cu Aristotel sau Ghandi. Nu ne place sa nu avem dreptate. Trebuie sa barfim sau mai frumos spus: sa impartasim pareri si opinii. Ne plac povestile cu happy ending si sa evadam in lumi senzoriale create de marii regizori mondiali, pentru confortul nostru psihic. Astfel ne simtim eliberati de toate umilintele la care ne supun sefii, colegii de scoala sau tanti de la ghiseu care nu intelege ca ma grabesc sa imi scot copilul de la gradinita si nu am timp de pierdut la coada doar pentru ca ea are chef sa ii expuna, la telefon, colegei de servici (la trei scaune distanta de ea) noua reteta pentru slabit pe care a descoperit-o intr-o revista de duzina, cumparata de la chioscul din spatele blocului.
Ne imprumutam ca sa supravietuim. Cumparam in nestiire tot ce se poate indiferent de avantajele achizitiei. Cumparam pentru ca sa fim in rand cu lumea, ca sa ne adaptam la un stil de viata dictat de o revista sau reclama care ne spune ca suntem naspa daca nu avem produsul lor.
Te uiti la televizor mai mult de plictiseala si din lipsa de imaginatie. Stai cu ochii lipiti de ecran si il asculti pe doctorul psiholog care iti explica (cu argumente) de doua ore, ca televizorul te tampeste... si inca nu l-ai oprit.
Consumam si ne consumam
Ai dulapul plin cu haine, dar frigiderul gol. Ai ultimul model Mercedes, parcat in balta din fata blocului, dar mergi cu tramvaiul la servici. Ai 1000 de programe la tv, dar nu mai sti cand ai citit ultima carte. Ai cont pe mess si facebook, dar nu ai un prieten pe care sa il suni in weekend sa iesi la o bere. Ai acces la toate siturile XXX din lume, dar nu ai mai simtit de mult caldura coapselor unei femei. Ai un presedinte, dar nu ai un conducator. Nu avem bani de mancare dar ne fute grija sigurantei nationale si a scutului antiracheta. Suntem obositi si adormim tarziu cu telecomanda in mana, pierduti undeva intre marsul Noii Drepte Maghiare si lacrimile Anei Lesko, dupa ce a realizat pentru a mia oara ca toti barbatii sunt niste porci.
Aveti o viata primita gratis, la lichidare de stoc.
Ce mai vreti?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)