Nu m-am nascut ca si rod al iubirii dintre doua persoane. M-am nascut din dorinta mamei mele de a avea un copil, preferabil fata... ghinion... n-a fost sa fie, si un sot betiv caruia nu ii pasa ca mama ramane gravida sau nu.
Ma simt ca un perete ramas drept dupa cutremur, scorojit ascuns sub zeci de straturi de culori diferite si alte zeci de afise. Nici dracu nu mai stie din ce material este facut zidul, dar simt ca e foarte invechit. Din cand in cand cineva se mai propteste de mine si plange sau vomita sau in cel mai bun caz rupe cate un afis, iar eu ii multumesc pentru ca pot respira mai usor.
Vreau o renovare generala. Vreau sa simt caldura direct pe piele si o furtuna puternica sa ma spele de toate rahaturile depuse pe mine in toti acesti ani.
Mai demult vroiam sa fiu o camera, dar m-am multumit cu o usa. O usa prin care e placut sa iesi si prea putini au intrat.
"Macar lasati dracului usa deschisa, nu ma mai chinuiti"... strigam din rasputeri. Nimeni nu a incercat sa asculte ce spun si ii inteleg, pina cand...
Acum 11 luni si patru zile tin minte ca am simtit pentru prima data, cu adevarat, pe cineva care a batut inainte sa intre, iar ea s-a deschis la prima atingere si de atunci am decis sa renunt la usa si sa imi doresc un geam pentru cei curiosi. Nimeni sa nu mai paseasca dincolo, nimeni sa intre si nimeni sa iasa.
Sa vedeti ce e dincolo, dar sa nu puteti trece. M-am saturat de voi, ignorantilor, invidiosilor, mortilor.
