Astazi mi-am dovedit a Nşhpea miia oară că nu am continuitate în nimic. Totul se rupe undeva, prematur… şi continuă tot aşa… pe bucaţele… totul.. fărâmiţat.
Astăzi m-am simţit… cel mai singur, fără ceva care să mă lege de ziua de mâine, sau de ieri.
Încep să disting, din ce in ce mai clar, monstruozitatea din oglindă.
Singurătatea este unica mea certitudine, singura pe care nu o voi pierde niciodată. Mi-am tot promis că o să mă ţin de scris, că nu o să las sa îmi stea nimic în cale. În mod evident, nu am reuşit!
Reuşesc cu o precizie de invidiat să îi îndepartez pe toţi de lângă mine. Măcar ceva tot îmi iese…
Cum dracu să mă ţin de ceva, când la primul hop mă las de treabă, cum să continui când la prima virgulă îmi uit idea?
Ma liniez la o conduită morală decentă, iar totul în jurul meu mă contrazice. Atunci cum dracu să mai fi bun, iubitor, inţelegător...and shit?
Nici punctul nu mai e atât de evident, este o pată scârbită de ceea ce a lăsat în urma ei.
Sfârşitul nu e scopul… dar dacă nu închei aici… nu o să am de unde sa încep o nouă zi de căcat.
Până data viitoare, vă doresc din suflet… PA!
30.01.2008
