"No eternal reward will forgive us now for wasting the dawn", James Douglas Morrison
Ne culcam doar ca sa avem un motiv sa ne trezim. Somnul nu mai este o stare de relaxarea a tuturor muschilor corpului, a creierului si a ochilor ci e o stare de semi-somnolenta perpetuata in care nu te odihnesti ci faci risipa de timp. Sau, in cel mai rau caz, un mecanism prin care incerci sa evadezi din realitate pentru cateva ore, un timp de ragaz. Nu cred ca stim sa apreciem cu adevarat TREZIREA... cel putin o vedem ca pe ceva ce ne este dat, ceva meritat. Aceasta atitudine este cat se poate de distructiva. Luam ca pe ceva DAT ceea ce la fel de bine am putea sa nu mai primim ..maine. Te-ai gandit vreodata ca s-ar putea ca maine sa nu mai apuci sa vezi lumina zilei, sa te culci si sa nu te mai trezesti niciodata? Chiar daca te-ai gandit sigur nu ti-ai pus astfel problema. E normal sa deschid ochii dimineata, sa ma ridic din pat si sa ma tarasc pina la baie.
Concepeti un scenariu in care maine dimineata te trezesti si cand deschizi ochii nu vezi nimic decat niste luminite difuze in intuneric si trebuie sa iti continui viata astfel. Sau te trezesti pe la 4 dimineata si nu te mai poti ridica din pat sa mergi sa te pisi, iti simti tot corpul amortit, chiar si buzele cand le deschizi sa strigi dupa cineva. Sau... nu ma mai trezesc niciodata si atunci tot ce scriu aici sunt ultimele mele cuvinte.
Subestimam in fiecare zi, inconstient si mecanizat fiecare dimineata, faptul ca vedem Soarele sau cerul innorat in fata ochilor. Grijile, gandurile, stresul, toate ne sunt piedici in calea minunii de a respira lumina zilei, de a avea in fiecare zi o noua ocazie sa faci ce ti-ai propus ieri si nu ai reusit sau sa continui un plan pe care l-ai inceput mai demult, sau sa spui persoanei iubite ceva ce ieri gaseai greu sa-i spui. Sa zicem ca asta e ultima mea noapte... tu ce ai face cu ultimele ore din viata ta ?
